Asociaţia PlusMinus
vă invită
miercuri 5 decembrie 2012 de la orele 19.30, în spaţiul de cultură şi voie bună Carol 53
la evenimentul de lansare a cărţii Oraşul posibil. In(ter)venţii în spaţiul urban postcomunist.

Coordonat de Ina Stoian şi Daniela Calciu, Oraşul posibil este un volum colectiv care adună câteva gânduri despre şi direcţii de acţiune în oraşul postcomunist românesc din partea unor tineri profesionişti finalişti ai concursului de viziuni urbane Galaţi 2050 organizat în 2011 de asociația PlusMinus, completate de contribuţiile unor cercetători şi critici de arhitectură.
Gândit ca un instrument de lobby pentru oraş, volumul este o încercare de deschidere sau de intensificare a dezbaterilor dintre mediile profesionale, administraţii locale şi publicul larg, propunând câteva subiecte: coliziuni şi suprapuneri de gânduri postmoderne (globale) şi realităţi postcomuniste (locale); iniţiative grassroots în oraşul contemporan românesc (şi nu numai); fondul construit comunist, spaţiul urban, imaginea urbană, frontul la apă; mici inserţii generatoare de schimbare; schimbări radicale bazate pe modele internaţionale sau noi tehnologii; noi metode de lucru şi abordarea unor problematici urbane bazată pe creativitate.

Autorii textelor sunt Irina Băncescu, Sabin Borș, Tiberiu Bucșa, Daniela Calciu, Victor Cilincă, Ioana + Alexandru Cristian, Dan Dinoiu, Augustin Ioan, Daniel Kiss, Andra Jurgiu, Istvan Pásztor, Ina Stoian, Irina Tulbure, Matei David + Lucian Sandu-Milea, Alexandru Fleseriu + Eszter Péter, Laura Panait + Silviu Medeșan, Sabin Purice + Adina Segal, Oana Simionescu + Alexandru Cozma, Alex Axinte + Alec Bălăşescu + Cristi Borcan + Doru Ruşti + Ana Vlad + Adi Voicu.

Proiect editorial marca PlusMinus, realizat în parteneriat cu Editura Tact, Cluj
Cu sprijinul financiar al AFCN şi OAR
Parteneri media: Carol 53, Igloo, ArhiForum, Zeppelin, Arhitectura, Anti-Utopias


PlusMinus este un grup de reflecţie care caută metode de transmitere a informaţiei specializate de arhitectură şi urbanism către publicul larg. Programele PlusMinus urmăresc creşterea frecvenţei şi consistenţei evenimentelor din acest segment al vieţii şi spaţiului public și extinderea dezbaterilor despre evoluţia oraşelor româneşti în afara mediului profesional. Fondată în 2009 de Ina Stoian şi Tibi Bucşa, PlusMinus coordonează în prezent două programe naţionale, în Cluj şi Galaţi, împreună cu câţiva colaboratori stabili (Daniela Calciu). +/- Cluj a lansat în 2009 o platformă de dezbateri şi negocieri ale dezvoltării urbane, urmărind stabilirea unui hub arhitectural pentru învăţare şi înţelegere reciprocă între profesionişti, administraţie şi publicul larg. +/- Galaţi, lansat în 2011, se confruntă cu contextul unui grad redus de interes şi implicare în chestiunile urbane. Concursul de eseuri Oraşul Posibil a fost punctul de pornire pentru dezvoltarea unei platforme de discuţii a realităţilor şi posibilităţilor spaţiului urban. www.plusminus.org.ro